Categoria -Do it yourself

Curtea – 5 idei simple pentru o amenajare chic

amanajare-curte

Amenajările complexe pot folosi destul de multe resurse – atât de buget cât şi de timp destinat deciziilor, întâlnirilor şi discuţiilor cu designerul de interior sau cu echipa de montaj. Iar acest efort este la fel de ridicat şi în cazul amenajării exteriorului – terasa, grădina sau curtea. Iată câteva idei simple, ieftine şi de efect care îţi vor simplifica amenajarea, mai ales când este vorba de o curte sau o grădină micuţă. Citește tot articolul

Ce faci atunci când pardoseala din piatră naturală a fost pătată de chit?

ardezie neagra piatraonline piatra naturala pardoseala ardezie

Există mai multe tipuri de probleme care pot apărea la montajul pietrei naturale şi care pot fi preîntâmpinate de o bună cunoaştere a materialului şi a celor mai bune modalităţi prin care acesta trebuie montat/manevrat. La fel ca de fiecare dată, îţi recomandăm să lucrezi cu o echipă de montatori cu experienţă în piatra naturală, aceştia cunosc şi evită posibilele riscuri. Poţi întotdeauna să ceri şi ajutorul unui specialist în piatră naturală, care îţi poate spune exact care sunt etapele de montaj şi întreţinere a pietrei naturale.

Daniel a mers pe mâna constructorului atunci când a fost vorba de a placa pardoseala din piatră naturală – a ales ardezie neagră-antracit (finisaj natur – antiderapant), un material ce poate avea un efect excepţional într-o amenajare. Citește tot articolul

Cum se curăță terasa placată cu piatră naturală

Screen Shot 2015-06-15 at 15.57.54

Îngrijirea pietrei naturale nu este un proces anevoios, singura rutină importantă pe care trebuie să o respecți este impermeabilizarea plăcii, care este recomandată o dată sau de două ori pe an. În rest, folosirea unui detergent special va păstra piatra curată, fără însă a afecta stratul de impermeabilizant, care nu lasă petele să ajungă în profunzimea plăcii.

Iată tot ce trebuie să știi despre curățarea și restaurarea teraselor din piatră naturală: Citește tot articolul

Cum să folosești plăcile de terrazzo în amenajări?

placi terazzo sursa pinterest

Plăcile colorate, cu motive geometrice, au o istorie lungă: încă din vechime, plăci de ceramică erau desenate de mână, cu motive variate, pentru a împodobi spațiile de locuit. Placa decorativă, folosită în arhitectura exterioară și interioară a locuinței este comună mai multor țări: Spania, Italia, Olanda, Turcia, Maroc, Iran sau Mexic iar în Portugalia arta “azulejos” s-a dezvoltat într-o expresie artistică aparte. Influențele inițiale au venit din Egipt, Persia și apoi din zona arabă.

Tehnica azulejos a fost îmbunătățită și transformată de fiecare cultură care a preluat-o. Dacă inițial plăcile erau folosite mai ales în interiorul bisericilor, cu anumite nuanțe de albastru, iar modelele se fixau prin ardere și prin folosirea diferitelor uleiuri, o dată cu apropierea de tehnica italiană, plăcile erau acoperite cu faianță albă, pe care vopseaua putea fi aplicată direct, lucru ce creștea rezistența plăcii. Citește tot articolul

Patru idei de proiecte do-it-yourself cu foi de ardezie flexibilă

ardezie flexibila sursa archiexpo com

Ardezia flexibilă e un material perfect pentru pasionații de proiecte do-it-yourself. Foaia din acest material păstrează aspectul natural, texturat al pietrei naturale însă, creată cu ajutorul unei tehnologii avansate, îi oferă calități inedite: este extrem de ușoară, subțire și flexibilă. În plus, e ușor de montat pe aproximativ orice bază: pereți, mobilă, etc. Iată câteva idei de proiecte DYI pe care le poți face cu ușurință, pentru a-ți înfrumuseța casa:

  1. Dulap

Dacă ai un dulap de care te-ai plictisit, îl poți transforma într-o piesă frumoasă aplicând câteva zone de ardezie. Ai nevoie de adezivul potrivit, și apoi, după ce ai măsurat zonele pe care vrei să aplici foaia de ardezie și ai decupat foaia, le aplici, simplu și rapid, pe piesa de mobilier. Citește tot articolul

Alege culorile potrivite pentru căminul tău! Care este semnificația lor?

1-color

Culorile au un impact considerabil asupra vieții noastre. Ne influențează dispoziția, ne oferă energie sau, dimpotrivă, ne aduc calmul și relaxarea de care avem nevoie. Culorile și varietatea lor de nuanțe sunt o prezență constantă de care ne putem folosi pentru a ne amenaja locuința astfel încât nu doar să ne reprezinte personalitatea și preferințele estetice, ci să ne asigure și confortul psihic atât de necesar.

 În amenajarile de interior, restricțiile cromatice nu există, iar combinațiile posibile sunt și ele infinite. Ce e recomandat, este să nu folosești prea multe culori și tonuri diferite, pentru a nu crea un spațiu obositor, din punct de vedere cromatic. Așa se face că, astăzi, locuințele abundă în culori diverse, aplicate în nuanțe foarte variate, de la cele neutre la cele pastelate și tari, neon. Explozia de culoare acoperă amenajarea casei de la un capăt la altul, de la alegerea vopselurilor pentru pereți la cea a plăcilor pentru pardoseli, blaturi de bucătărie, obiecte sanitare și, nu în ultimul rând, mobilier și accesorii. Citește tot articolul

5 tendințe în design interior din 2014, populare și în 2015

baie design 2015

Anul 2015 a venit cu o mulțime de idei bune în materie de amenajări interioare, fără a renunța însă complet la trendurile care au marcat anul 2014 și care și-au găsit o continuare fireasca în tendințele actuale. Dacă ai în plan un proiect amplu de reamenajare a locuinței, iată câteva dintre cele mai populare tendinte de design interior din 2014, în mare voga și în 2015!

Lemnul deschis la culoare

Cei care s-au săturat de dominația PAL-ului și a altor materiale nu tocmai naturale mizează din ce în ce mai mult pe lemn și piatră naturală, ca alegeri de bază pentru amenajarea locuințelor proprii. Chiar dacă presupun o investitie financiara inițiala un pic mai mare, pe termen lung aceste materiale rezistă mai mult, deci nu vor necesita înlocuiri și alte cheltuieli prea curând. De altfel, o locuință în care domină naturalul, oricare ar fi forma pe care ar lua-o acesta, nu are cum să nu fie o locuința frumoasă și primitoare! Citește tot articolul

Cum faci un mozaic din pebbles?

pebble mosaic

Dacă ești pasionat de proiectele do-it-yourself și cauți o idee specială pentru grădină sau curte, mozaicul din pebbles ar putea fi ceea ce cauți. Aspectul final este inedit și poate fi primul pas către o grădină colorată, care să te binedispună! 

Ai nevoie de un mix de ciment, pebbles plate, pietriș și nisip (praf de piatră) pentru bază. Cât despre model, poate fi oricât de complex. Important e să ai răbdare și să respecți toți pașii de mai jos, ca să creezi un mozaic rezistent și frumos.

Ai nevoie de aproximativ trei zile pentru a finaliza lucrul la proiect proiectul – în prima zi poți sorta pietrele și planifica aranjamentul, în a doua zi va fi nevoie să așezi stratul de bază, să aranjezi pietrele și să lași cimentul de la bază la întărit, iar în a treia zi ar trebui să umpli golurile dintre pietre, aplicând stratul final de mix de ciment. Citește tot articolul

Montajul pietrei naturale pe terasă: 10 pași

travertin montaj terasa amenajare terasa placa piatra naturala piatraonline

Dacă vrei sa montezi singur piatra naturală pe terasă, e important, în primul rând, sa urmărești absolut toate etapele de montaj, cu grijă la detalii, pentru un proiect de terasă rezistent pe termen lung. Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i respecți atunci când te ocupi de acest proiect:

1. Măsoară și stabilește perimetrul
Primul lucru pe care trebuie să îl faci în momentul în care ai decis că începi amenajarea unei terase este stabilirea planului, în care să îți notezi cu exactitate suprafața pe care trebuie să o acoperi. Apoi delimitezi și sapi perimetrul pe care urmează să amenajezi terasa.
Nu te grăbi să estimezi din ochi cantitatea de piatră naturală necesară, ci mai degrabă măsoară atent și pregătește cel putin 10% din materiale în plus, ca să acoperi eventualele pierderi din timpul montajului propriu-zis.
Din momentul în care ai cumpărat pachetele cu plăci de piatră naturală și până la montarea acestora, ai grijă să le pastrezi departe de îngheț sau ploaie.
Specialiștii în piatră naturală recomandă ca montajul plăcilor să fie făcut doar la temperaturi între 5 și 25 de grade iar în timpul acestui montaj, să nu fie folosite obiecte ascutite, care pot zgâria sau deteriora aspectul natural al pietrei.

Citește tot articolul

Cum montezi plăci de travertin în cabina de duș?

montaj travertin

Travertinul e o piatră naturală cu aspect extrem de cald și armonios, iar în ultimul timp se bucură de o popularitate crescută în rândurile românilor care își reamenajează casa și prețuiesc calitatea și aspectul natural. Aplicat în baie, acest material va crea un ambient relaxat, liniștit și cu multă personalitate. Vizitează secțiunea dedicată travertinului !

Cum montezi plăcile de travertin în cabina de duș? Citește tot articolul