Din perspectiva artei Feng Shui, în mod tradițional, lumea este alcătuita din cinci elemente fundamentale: lemnul, focul, pământul, metalul și apa. Conform acestei teorii, fiecare element are un anumit tip de energie și influențează, prin prezența sa, starea și chiar destinul omului.
Lemnul întărește puterea de creație pentru că este un simbol al creșterii, al hranei și al flexibilității. Pe lângă lemnul propriu-zis, energia de tipul acesta poate fi susținută și de plante prezente în cameră sau de țesături fine, naturale.
Focul este o expresie a energiei dinamice, entuziaste, expresive și curajoase. Orice sursă de lumină îi este expresie și mai mult decât atât – nuanțele de roșu sau roz și formele triunghiulare, piramidale.
Metalul este un simbol al minții, al logicii, al rațiunii. Pe lângă obiectele metalice, el poate fi înlocuit, ca energie, cu obiecte de culoare argintie, aurie, cu forme rotunde sau din fier forjat.
Apa aparține tărâmului emoțiilor și poate fi îmbunătățită ca energie prin folosirea suprafețelor care reflectă lumina sau a formelor aleatorii, neregulate. Vezi și fântânile zen.
Iar pământul simbolizează, în Feng – Shui, stabilitatea, rădăcinile în concret, încrederea și siguranța. Piatra naturală aparține acestui tip de energie, iar dacă vreți să o întăriți, alegeți culori care duc către cafeniu sau galben.
Fiecare element este într-o anumită relație cu celălalt, astfel încât e bine să aveți grijă la dezechilibre, atunci când vă decorați căminul. E bine de știut că piatra naturală (adică elementul pământ în Feng – Shui) este amplificată de energia de tip foc, controlată de cea a lemnului și slăbită de prezența energiei – metal. La rândul său, prezența pietrei controlează apa, sporește metalul și slăbește focul.
Citește și articolul despre fântânile zen de interior
Piatra în exces, într-un spațiu în care nu este echilibrată prin relaționarea cu celelalte elemente (cu energia lemnului, de exemplu), conform teoriilor Feng Shui, poate crea o senzație de greutate, de plictiseală sau de apație. În polaritatea cealaltă, dacă elementul pământ este în deficit, cei din casă vor avea o energie haotică, instabilă, nesigură sau dezorganizată.